Cultura arădeană, victima colaterală a războiului de impunere a primarului Bibarț?

Șomaj tehnic forțat, scrisori deschise, aluzii privind acțiunea în instanță și petiții, la aceste cuvinte cheie se poate reduce starea culturii din Arad în ultimele săptămâni. Ceea ce părea o decizie bizară privind măsurile din pandemia cu coronavirus se dezvăluie, cu fiecare zi ce trece, drept ceva mai complex. Se pot înscrie recentele tulburări din cultura arădeană în cuprinsul războiului mai mare de impunere în administrația locală îceput de Călin Bibarț încă dinainte de a fi ales primar de către arădeni?

Este cunoscut faptul că actualul primar al municipiului Arad nu a fost prima variantă a PNL pentru această funcție. Din contră, dacă alegerile aveau loc la termen, probabil candidatura lui Sergiu Bîlcea (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Arad) era cea cu care filiala liberală participa în competiția locală. La începutul anului actualul primar era anunțat chiar candidat pentru poziția de deputat! Însă Călin Bibarț a reușit să se impună și să forțeze mâna conducerii partidului, iar drept urmare acesta a candidat pentru Primărie cu susținerea PNL și a și câștigat alegerile în municipiu.

Sergiu Bîlcea, Călin Bibarț

Având funcția de primar asigurată pentru următorii 4 ani, edilul are nevoie de a-și pune propria marcă pe administrația locală. A început-o cu numirea lui Bogdan Boca în funcția de administrator public, fără a avea susținerea PNL. Se pare că următoarea mutare este asupra culturii!

În data de 18 noiembrie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU), prezidat de către Călin Bibarț, a hotărît printre multe alte lucruri privind piețele, asociațiile de proprietari, cultele religioase, desfășurarea campaniei locale, și ca:

Art. 2 Organizarea și desfășurarea activității, cu public sau fără public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau de concerte, a spectacolelor de tip drive-in, a concertelor, spectacolelor, festivalurilor publice sau private, a altor evenimente culturale este interzisă pe întreg teritoriul administrativ al Municipiului Arad, pe perioada stării de alertă, atât timp cât incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depășeste valoarea de 3 la 1000 de locuitori.

Cu alte cuvinte, ceea ce se petrecea la Arad până la acea dată încă din 18 octombrie când Comitetul Național pentru Situații de Urgență a restrâns activitățile – adică spectacole cu sălile goale transmise prin intermediul unei transmisiuni video live pe internet prin intermediul unei platforme denumite „Scena Online Live Arad” – urmau să fie întrerupte de îndată. Acest lucru ar fi trecut ca o altă veste tristă obișnuită pentru cultura în vremea pandemiei, dacă primarul actual nu ar fi dorit ca, urmare a acestei întreruperi, artiștii de la Teatru și Filarmonică să fie trimiși în șomaj tehnic!

Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad

La o ședință recentă a Consiliului Local Municipal, Călin Bibarț a fost întrebat de către consilierul municipal USR-PLUS, Dorian Curcanu, dacă ar putea trăi de Crăciun și probabil în ianuarie cu un venit (șomaj) în valoare de 1.300 de lei, așa cum ar urma să trăiască artiștii de la instituțiile locale dacă s-ar îndeplini voința primarului, acesta s-a prefăcut că n-a auzit întrebarea. Presa locală îl citează pe primar că nu el îi obligă pe artiști să fie trecuți în șomaj tehnic, însă nu acceptă varianta telemuncii. Artiștii și personalul de la Teatru au constatat printr-o scrisoare deschisă că „există diferențe serioase între situația prezentată de dumneavoastră și situația reală cu care se confruntă personalul artistic și tehnic a Teatrului Clasic Ioan Slavici.” Mai mult, trebuie precizat că:

  1. bugetul trebuie schimbat înainte ca primarul Bibarț să fie sau nu de acord cu varianta telemuncii și să fie trimis personalul instituțiilor de cultură locale în șomaj tehnic;
  2. prin intermediul platformei online aveau loc spectacole pe scenă (nu de acasă – deci nu telemuncă), fără public, distribuții limitate, cu păstrarea distanțelor și fără interacțiuni fizice între artiști;
  3. de la mijlocul lunii octombrie și până când CLSU a emis acea hotărîre nr. 3 din 18 noiembrie acest lucru a fost posibil;

„Întrebați-i pe ăia din alte orașe!”

Acesta a fost răspunsul primarului Bibarț când i s-au oferit exemple din alte orașe din România în care spectacolele au loc în continuare, chiar și fără public. Din alt oraș, mai exact din Bruxelles, europarlamentarul Vlad Botoș (USR-PLUS) a trimis, în calitate de membru al Comisiei pentru Cultură a Parlamentului European, o scrisoare deschisă pe marginea tulburărilor din cultura arădeană. Acesta precizează că având în vedere evoluția stării de sănătate în municipiul Arad înțelege foarte bine necesitatea luării măsurilor pentru oprirea răspândirii coronavirusului.

Măsuri de prevenire a răspândirii sunt luate la nivelul întregii Uniuni Europene și chiar la nivel mondial. Ceea ce nu înțeleg însă și consider că nu poate fi nici explicat, nici justificat este hotărârea de a opri orice manifestare culturală prin trimiterea în șomaj tehnic a tuturor angajaților instituțiilor de cultură din Arad.

Vlad Botoș, europarlamentar (USR-PLUS)

Pentru că, într-adevăr măsura pe care o dorește impusă Călin Bibarț este lipsită de logică dacă luăm în considerare și faptul că în starea de urgență, trimiterea în șomaj tehnic a personalului artistic a dus la haos instituțional și controale ale Curții de Conturi, tocmai datorită bugetării menționate anterior. Conform acesteia, artiștii primeau salariile și dacă stăteau acasă, însă ei și ele au considerat că acest lucru nu este normal și au dorit nu doar să repete acasă (telemuncă) ci să și performeze.

Există soluții, chiar și propuneri din partea consilierilor municipali pentru ca instituțiile de cultură să-și continue activitatea în cele mai sigure condiții, cum ar fi modificarea Regulementelor de Funcționare și Organizare. Dacă acesta ar fi obiectivul primarului. Dacă însă obiectivul real este altul și anume impunerea sa ca șef de facto al administrației locale din Arad?

Teatrul prins în luptele interne ale PNL Arad?

Nedreptățile la care sunt supuși artiștii au ajuns și în atenția artiștilor cu acoperire națională. Într-un interviu recent, o actriță din Teatru precizează cu subiect și predicat că acțiunile recente sunt de fapt efectele unor lupte interne ale PNL Arad. „Avem un coleg care a fost viceprimar jumătate de an şi care e în altă gaşcă decât actualul primar.” Este vorba de Ionel Bulbuc, care momentan este consilier județean și care a revenit în funcția de director al Centrului Cultural Județean. Acesta ar fi fost la finele anului 2019 și varianta PNL de înlocuire până la alegeri a primarului interimar de atunci, Călin Bibarț. Platforma menționată anterior, prin intermediul căreia artiștii aveau spectacole este susținută de Centrul condus de Bulbuc.

Palatul Administrativ este și el în freamăt. Acțiunile primarului ales lovesc direct în oamenii fostului primar. Claudia Macra a fost prima care și-a pierdut funcția de administrator public. Cu câteva luni înainte, arhitectul-șef a ieșit la pensie și a fost înlocuit de un arhitect din Timișoara. Managerul Teatrului, Bogdan Costea, și-a păstrat deocamdată funcția fiind trecută de votul consilierilor municipali ultima sa evaluare.

Clădirea Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad

Dacă municipiul Arad ar fi avut un viceprimar în funcție, el sau ea ar fi fost persoana responsabilă (conform organigramei) de instituțiile publice locale de cultură. Înainte cu câteva zile de a emite hotărârea CLSU din 18 noiembrie, primarul preciza despre acest subiect că:

Viceprimarii se aleg la momentul la care partidele şi consilierii care fac parte din aceste partide îşi asumă public o alianţă.

Călin Bibarț, primar (PNL)

Dacă după alegeri primarul făcea referiri la o alianță pre-electorală pentru desemnarea viceprimarilor, în tentativa PNL de a argumenta în mod fals necesitatea alegerii unui viceprimar din partidul lor, acum Bibarț declara clar că este nevoie de o majoritate asumată de echipa administrativă, primar şi cei doi viceprimari, fiind convins că după „emoţia politică” dată de alegerile parlamentare din 6 decembrie, se va ajunge la o alianță dintre „1-2-3 partide, câte sunt necesare, care îşi asumă funcţiile de viceprimar şi guvernarea locală pe patru ani de zile alături de primar şi aparatul de specialitate din Primărie.

Rămâne de văzut dacă artiștii vor fi trimiși, în mod oarecum abuziv, în șomaj tehnic în luna decembrie, fiind prinși de fapt într-un război intern al PNL, până după alegerile parlamentare respectiv până după alegerea viceprimarilor ai municipiului Arad.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.