Consiliul Județean Arad promovează o investiție în drumuri a Guvernului Dăncilă

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca (PNL), a prezentat pe rețelele de socializare o serie de poze cu lucrările în desfășurare pe unul din drumurile din Arad și mesașul „Șantierul drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa a ajuns la Dezna!” Deputatul Florin Tripa (PSD) i-a atras atenția în scurt timp că lucrările nu aveau loc fără finanțarea acordată în timpul Guvernului Dăncilă.

Prezentările autolaudative a conducerii politice a CJA nu se opresc la realizările proprii ci includ și acțiunile adversarilor electorali. Asta înțelegem din ultimul exemplu oferit de Iustin Cionca privind lucrările la un drum județean.

Nu are chiar niciun merit, nici el, nici Bîlcea, pentru că banii pentru lucrare i-a pus în brațe Guvernarea PSD în 2017.

Florin Tripa (PSD)

Florin Tripa (PSD) deputat și fost consilier județean îi atrage atenția dur reprezentantului PNL că finanțarea lucrărilor a fost făcută de Guvernul Dăncilă (PSD) în 2017. Păcăleala liberalului legată de asfaltarea drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor este întărită de panoul aflat în teren care specifică clar că acesta a fost finanțat prin faimosul Programul Național de Dezvoltare Locală.

Astăzi, Cionca face pe amnezicul și spune cu multă insolență că ar face reabilitarea pe fonduri europene. O miniciună mare cât o zi de post. Una în plus, una în minus, mai contează la câte gogoși au spus pedelisto-liberalii în ultimii 16 ani.

Florin Tripa (deputat, PSD)
  1. Pingback: Preşedintele Consiliului Judeţean Arad enumeră drumuri de pământ ca fiind asfaltate – Independentul
  2. Pingback: Primarul interimar (PNL) al Aradului laudă investiția Guvernului Dăncilă (PSD) – Independentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.