Alianța PNL-UDMR-PMP funcționează: evaluarea managerului Filarmonicii Arad aprobată, neregulile secretizate!

Ședința Consiliului Local Municipal de la începutul săptămânii a certificat, încă o dată, majoritatea politică funcțională la nivelul administrației locale. Consilierii PNL, UDMR și PMP au aprobat prin vot evaluarea managerului Filarmonicii Arad, blocată după alegerile locale din 2020. În același timp, neregulile sesizate de-a lungul ultimului an au rămas în afara discuțiilor publice, controlul efectuat de Primărie fiind secretizat!


Asemeni momentului alegerii viceprimarului municipiului Arad, când liberalii s-au săturat de amânări și dezbateri democratice, alianța PNL-UDMR-PMP a funcționat din nou în cazul evaluării managementului Filarmonicii Arad în perioada 2018-2020. Deși unul dintre consilierii PMP nu a acordat susținerea, invocând artiștilor nepriceperea în politică , votul colegei sale era stabilit încă de la început în favoarea proiectului administrației PNL.

Faptul că a fost chemat de urgență un alt consilier liberal (din spital, prin intermediul unei teleconferințe) poate fi asemănat cu sceneta votului pentru transferul de terenuri la Aeroport. Cu alte cuvinte, Primăria ar fi așteptat ca ceilalți consilieri de la USR PLUS sau PSD să fie intimidați de presiunile secretarei generale și să voteze așa cum dorește administrația liberală.

Lilioara Stepănescu ar fi atenţionat în ședința din 22 februarie că aleşii locali care vor vota împotrivă „ar putea fi târâţi într-un proces şi nevoiţi să plătească salarii restante pentru managerul nedreptăţit.” Ciudat că acest argument de ordin juridic nu a apărut în cele 3 cazuri anterioare când a fost supusă votului evaluarea managerului…

Mai mult, dacă totul este în ordine și managementul Filarmonicii Arad nu prezintă probleme, așa cum au considerat cei care au votat împotrivă în ultimele luni, de ce este secretizat raportul controlului efectuat de Primărie? Toate datele (achiziții din bani publici, organigrame, procese) sunt informații publice, accesibile oricărui jurnalist sau cetățean obișnuit interesat de bunul mers al instituțiilor de cultură locale.

În cele din urmă, evident ceva s-a schimbat de la ultima ședință a CLM când fostul viceprimar Bognar (UDMR) a solicitat amânarea proiectului până se face controlul și acest moment. Fie că este vorba de un răspuns politic (atragerea USR PLUS în polul de putere local) sau unul de altă natură, artiștii și ceilalți angajați din Filarmonică nu se vor opri și vor urmări fiecare pas al noii proceduri de numire a managerului, semnalând public orice neregulă (și) din această etapă.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.