Administrația din Arad nu a dorit alegerea viceprimarilor, în schimb a supus la vot un PUZ cu probleme

În urma ședinței Consiliului Local Municipal Arad de luni, nu s-au ales încă viceprimarii, însă administrația locală a găsit că este necesară votarea unui problematic PUZ pentru construirea unui nou magazin Dedeman, chiar dacă sunt implicate transferuri de proprietate a unor terenuri ale municipiului către firma privată.

Prin depunerea jurământului de către reprezentantul UDMR, Alexandru Meszar, municipiul Arad și-a completat Consiliul și poate alege, conform legii, cei doi viceprimari. Reprezentanții USR-PLUS au solicitat completarea ordinii de zi a ședinței cu două puncte noi, pentru alegerea primului și a celui de-al doilea viceprimar. Răspunsul primit din partea administrației locale, prin vocea secretarei generale, a fost că aceste puncte nu pot fi adăugate, neavând rapoarte ale comisiilor de specialitate ale CLM!

Ce raport trebuie să dea comisia pentru buget sau cea pentru urbanism, referitor la desemnarea viceprimarilor? Mai ales că votul este unul secret, iar nominalizările se fac în momentul dezbaterii punctului de pe ordinea de zi. Cel mai probabil, administrația PNL, închistată în modul uniltaral de a decide ce se discută și ce se votează într-o ședință de Consiliu, a refuzat orice ingerință, în special că este vorba de alegerea viceprimarilor, un subiect sensibil pentru liberali.

Iar cum Prefectura, care are atribuții de control al legalității în primării, este condusă tot de reprezentanții PNL, orice eventual abuz de a supune discutțiilor și votului un proiect care nu ar conveni PNL, ar putea fi trecut cu vederea. Completarea executivului local va trebui așadar să mai aștepte, chiar dacă au trecut aproape două luni de la alegerile locale!

Aprobarea unui PUZ cu probleme

Proiectul de hotărâre nr. 371/2020 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent „Zonă pentru Comerț: Construire magazin materiale de construcții cu amenajări aferente, signalistică și mijloace publicitare, împrejmuire, amenajare accese și amenajare racord cu strada Șiriei” necesită transferul de proprietate a unor terenuri ale municipiului (drumuri) către investitor, fapt care nu s-a realizat, lipsind o hotărâre de CL în acest sens.

La cererea consilierilor USR PLUS, pentru a evita un nou caz de tip strada Diogene din cartierul Subcetate, s-a introdus și votat un amendament prin care se condiționează intrarea în vigoare a PUZ-ului pentru magazinul Dedeman de adoptarea unei astfel de hotărâri!

Mai mult, USR-PLUS a atras atenția în ședința CLM că în maniera în care este întocmit, PUZ-ul ar putea să devină nul. Acest lucru s-ar datora faptului că nu sunt clar prezentate cele 4 etape de consultare și nici nu indică explicit cum sunt împărțite cheltuielile legate de clarificarea situației terenurilor și a proprietăților între administrația publică și dezvoltator (planul de acțiune cerut de Ordinul nr. 233 din 2016).

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.