Elevii solicită Guvernului ca decizia privind deschiderea școlilor să fie luată la nivel local

Prin organismul reprezentantiv la nivel național, elevii își exprimă dorința ca decizia privind deschiderea unităților de învățământ să fie descentralizată. Astfel, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră că școlile trebuie redeschise în funcţie de rata incidenţei la nivel local a infecțiilor cu coronavirus. De asemenea, tot la nivel local ar trebui demarate, în opinia elevilor, discuţiile privind organizarea examenelor naţionale.

Declarația făcută de ministrul Educației privind continuarea școlii online după 11 ianuarie nu i-a încântat pe elevii reuniți în Consiliul Naţional al Elevilor. Aceștia declară că au primit semnale din întreaga țară că metoda online nu funcționează sau are mari lacune în a livra o educație calitativă.

Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung.

CNE

Ţinând cont de faptul că examenele naţionale se apropie, al doilea semestru al anului şcolar începe în luna februarie dar şi că multe localităţi din România înregistrează o incidență a infectărilor cu coronavirus sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, CNE solicită Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ.

În solicitarea lor, reprezentanții elevilor spun că deschiderea școlilor ar trebui luată la nivel local, însă Guvernul să rămână parte interesată în acest proces, asigurând în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranță și în conformitate cu regulile stabilite la nivel național.

Rezultate pe termen lung dezastruoase în cazul lipsei unei strategii fezabile de învățare remedială.

Potrivit Consiliului realizarea unei strategii fezabile de învăţare remedială este crucială pentru rezultatele în învățământ. Lacunele pe care mulţi elevi le-au acumulat de la începutul pandemiei şi în perioada de învăţare online trebuie să fie recuperate și ne-acutizate de o lipsă a intervenției autorităților din domeniu.

  • prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite,
  • realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet.

Acestea sunt nevoile sistemului de învățământ la care Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate, subliniază reprezentanții CNE. În acest sens este cerută demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor, altfel rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase, iar rata analfabetismului funcţional fiind în risc foarte mare de a crește.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.