[PRESA sub LUPĂ] „Jurnaliști” politicieni și politicieni „jurnaliști”

Titlul poate crea confuzie, însă este ceva obișnuit în țara unde Dan Diaconescu a avut succes politic (cu PPDD) după ce (re)inventase modul în care se obține audiență mare la televizor (cu OTV). Diferența dintre „jurnaliști” și politicieni a fost foarte mică în anii 2010-2012 și încă mai este și azi. Unii jurnaliștii au făcut pasul în politică, cum este cazul lui Carmen Avram -de la Antena3 la PSD- sau Robert Turcescu -de la B1TV la PMP- (deși acesta a declarat în 2014 că a fost ofițer sub acoperire), însă este greu de spus dacă alte persoane precum Rareș Bogdan chiar au făcut jurnalism și jocul de-a presa a fost de fapt o rampă pentru intrarea în politică. Dacă la nivel național treaba este confuză, trecând la nivel local, lucrurile devin mai clare.

Modelul promovat de televiziunea lui Dan Diaconescu – OTV – a fost copiat și păstrat viu mult după ce CNA a decis închiderea postului în ianuarie 2013. Momentan, aproape orice post de televiziune de știri din România își are ecranul plin cu titluri senzaționale și/sau care anunță ceva nou în curând, în dorința de a ține telespectatorul în fața ecranului cât mai mult timp posibil. Dar ce a impresionat atunci nu a fost doar audiența ci și impactul politic (în voturi) dat de un discurs populist la televizor!

Rareș Bogdan
Cel mai cunoscut și recent caz de tranziție din fața ecranelor ca moderator în centrul acestora ca politician invitat este Rareș Bogdan.

Deși el nu a fost jurnalist propriu-zis nici în momentul în care a fost adus de către Cozmin Gușă în 2011 inițial ca manager (cu un contract până la finele lui 2018) apoi pe post de moderator în emisiunea „Jocuri de putere” în falimentara Realitatea TV. În orice caz, la fel ca Diaconescu în celebrele sale emisiuni despre Elodia sau orice alt subiect, și Bogdan a obținut audiență cu tot felul de declarații populiste sau naționaliste. Era oarecum firesc transferul său la un partid care dorea să obțină Puterea cu orice preț. Într-atât de mult încât membrii de partid vechi erau dați la o parte pentru a face loc unor așa-zise vedete din mass-media sau social media, cum era și chirurgul născut în 1933 care circula cu metroul, senatorul de acum Leon Dănăilă. Totuși Rareș Bogdan își făcea apariția surprinzător, la fel cum făcuse și Gigi Becali în 2012, tot în PNL, mai ales că moderatorul TV declara, în direct la o emisiunea de-a sa din 2017, despre liberali:

„La lada de gunoi a istoriei cu ei!”

În Arad, PNL și-a cultivat proprii „jurnaliști” de unde avea să îi recupereze mai târziu, când aveau nevoie de simpatii noi pentru partid.

Cel puțin asta susține presa online din Arad. În octombrie 2016, Special Arad răsfoia ceea ce numea „Lista lui Falcă” pentru alegerile parlamentare de atunci, în care era inclus și Lazăr Faur. Se prezintă pe scurt drumul acestui „jurnalist” la un ziar înainte de a deveni moderator (și/sau director) la o televiziune locală iar de acolo un pas ușor către PNL, partid unde jurnaliști mai vechi ai Aradului spun că fusese de fapt tot timpul.

Lazăr al nostru nu se știe ce face de fapt, aici apare motivul învierii sau resuscitării, el devenind pe parcurs mereu altceva, altundeva. Cum am spus, a început ca secretar de primărie comunală datorită unui amic de pe atunci de la Prefectură. Dar tot pe atunci apărea și în programul Festivalului Dorel Sibii de la Săvârșin în postura oarecum bizară de critic și poet, alături de soția poetă, iar după o vreme ne-am trezit cu el, noi, presarii din Arad, pe marginea terenului”, relatează Lajos Notaros.

Foto: Nyugati Jelen, 2011

Cu alte cuvinte, politicianul din 2020 Lazăr Faur nu era jurnalist de formație dar se prezenta ca unul, fiind mai degrabă într-o tentativă de a fi ceea ce nu era și până în 2016, când apărea drept candidat PNL și moderator TV. Conform celor din presă acesta era statutul de nicicum al lui Lazăr al nostrunici-nici, nici jurnalist, nici politician, nici poet, nici critic, ceva care ar putea fi dar nu este.” În anul 2011, apare chiar alături de așa-zisa societate civilă, fiind într-un moment vehiculat drept candidat la Primăria Municipiului Arad.

De atunci, grupul „de presă” organizat al PNL Arad s-a diversificat, jucând roluri duble la vedere, cum este cazul asistenților europarlamentarului Gheorghe Falcă. Nu este destul că fostul primar este blogger pentru website-ul Adevărul, acesta se pare că trebuie să îi angajeze pe cei care scriu în presa locală.

Șirul de „jurnaliști” angajați ai acestuia nu se oprește la Andreea Pintea – Jurnal Arădean/ARADON și Armedia Group, în cabinetul fostului primar lucrând și așa-zișii jurnaliști Cătălin Filea (membru în conducerea tineretului PNL) pentru ARQ, sau fostul redactor-șef al ziarului Glasul Aradului, actual redactor la ARQ, Lucian Șerban. Adevărații jurnaliști de la Europa Liberă chiar au scris despre unii dintre aceștia consilieri, când făcea inventarul activiștilor de partid care sunt plasați de PNL în conducerea firmelor de stat. Dar despre Mihaela Parmena Țibrea, propusă de Guvernul Orban pentru a face parte din Consiliul de Administrație la SN Plafar SA, ea fiind deja în CA al Iprochim SA, sau ceilalți consilieri Cătălin Lazurca și prietenul său, Florin Măduța, se poate detalia altă dată. Subiectul articolului de față sunt jurnaliștii-politicieni de sub sigla PNL.

Andrei Fuliaș
În timp ce Faur candidează din nou pentru un loc de parlamentar, de data aceasta cu mai multe șanse decât în 2016, alți jurnaliști/politicieni/PNL-iști ce au încercat să se afirme în politică și au eșuat, au revenit și lansează noi platforme în presa locală.

În paralel cu Lazăr Faur, un alt jurnalist, de data aceasta unul real, cu studii în domeniu, a crezut că poate avea succes în politică. Chiar dacă era membru PNL din studenție înainte să devină politician, ajuns după fuziunea PNL cu PDL consilier atât al președintelui Consiliului Județean cât și al primarului Aradului, Andrei Fuliaș a petrecut un timp în jurnalismul online, unde s-a și întors după ratarea politică. La momentul despărțirii de PNL în vara anului 2016 a ținut să îi mulțumească „și domnului Gheorghe Falcă, care în calitate de președinte al PNL Arad m-a sprijinit și a crezut în potențialul meu ca profesionist, ca tânăr (eventual politician) și ca om!” Ciudat cum se poate întoarce la a face jurnalism un om care lăuda primarul în funcție. În fine, după revenirea la Special Arad care a durat până în iunie 2020, acesta și-a lansat propria „publicație online locală”, intitulată aradobiectiv.

Cât de obiectiv este fostul PNL-ist cu administrația sau Guvernul PNL rămâne încă de văzut. Până în prezent, fostul politician Andrei Fuliaș pare să aibă susținere din partea altor formațiuni politice decât liberalii, reclamele electorale venind pentru moment din partea lui Ovidiu Palcu, omul de afaceri care deține și ziarul Glasul Aradului. Dar dacă fostul coleg al lui Fuliaș de la tineret, Bogdan Boca, a devenit administrator public al municipiului odată cu câștigarea Primăriei de către Călin Bibarț, poate mai sunt speranțe pentru politicienii care păreau că-și încheie cariera politică înainte ca aceasta să pornească cu adevărat.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.