Saga TABLETELOR continuă: donație a USR în Curtici și respingerea proiectului PSD în CJA

La fel ca în cazul tabletelor din municipiu, administrația locală dominată de PNL nu dorește să echipeze cu tablete școlile din județ și în fapt să ofere elevilor cu posibilități reduse dreptul de a participa la actul de învățare, desfășurat în mediul online din luna martie când au fost impuse măsurile de distanțare cauzate de pandemia cu COVID-19.

CJA: nu se poate!

Consilierii judeţeni ai PSD au depus încă din luna aprilie. un proiect de hotărâre privind achiziţia a 5.000 de tablete pentru elevii din Arad. Semnatarii inițiativei au solicitat și alocarea sumei necesare pentru acestea, fonduri disponibile din excedentul bugetar al județului.

Pentru a-și motiva refuzul de respingere în ședința din 29 mai., conducerea Consiliului Județean a „dat cuvântul” direcțiilor din subordine. Direcția Economică-Serviciul Buget, Direcția Economică, respectiv Serviciul Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat și Transport și-au pronunțat verdictul: nu se poate.

Sergiu Bîlcea (vicepreședinte CJA), Iustin Cionca (președinte CJA)

Angajații CJA spun că prevederile legilor spun că fondurile (1) „pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirulul COVID-19 este posibilă doar pentru activitatea proprie a Județului Arad şi a instituțiilor publice subordonate Consiliului Județean Arad”, dar și că (2) fiind considerate ajutoare sociale „consiliile locale au atribuții privind finanțarea acestor cheltuieli.

În loc să fi găsit scuze, reprezentanții administrației județene ar fi putut să găsească o soluție potrivită. Aceștia au destul timp să se pozeze în oameni preocupați de soarta arădenilor cum a fost cazul lui Sergiu Bîlcea în Piața Avram Iancu. Dacă dorea să vină cu un ajutor, CJA putea (1) achiziționa tabletele pentru Inspectoratul Școlar Județean, instituți subordonată Consiliului, care oricum a făcut un raport de necesitate când municipalitatea din Arad a dorit să achizițieonee tabletele. Sau (2) să transfere banii alocați consiliilor locale care au nevoie de aceste tablete.

USR Curtici: ba se poate!

Reprezentant al USR, consilierul local Cosmin Carja, a demonstrat că se pot ajuta elevii dacă există voință politică. După o perioadă în care a atras atenția că soluția pentru elevii care nu au posibilitatea de a accesa cursurile din mediul online o reprezintă achiziția tabletelor, acesta donează mai multe tablete Liceului Tehnologic „Ion Creangă” din Curtici.

Cosmin Carja (USR)

Măsura a venit pe fondul inacțiunii reprezentanților PNL. Asemeni conducerii Consiliului Județean și primarul PNL din Curtici, Bogdan Ban, nu a dorit să doteze cu tablete unitățile de învățământ din orașul pe care îl administrează. Din contră, acesta venise cu „soluția” xeroxării materialelor și temelor, măsură ridiculizată în mediul online.

Nu stăm deoparte, ne implicăm direct și concret. Venim în sprijinul comunității noastre. Așa credem că ar trebui să facă o administrație responsabilă.

Cosmin Carja

Consilierul a donat aceste tablete pentru nevoile mediului educațional din Curtici nu doar actuale ci și de viitor, considerând actul ca „o investiție pe termen lung.” Urmează ca decizia privind stabilirea elevilor care vor beneficia de aceste echipamente să fie luată de conducerea unității de învățământ, tabletele intrând în patrimoniul școlii și putând fi folosite pe viitor în educația tinerilor curticeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.