DE CE, conform legislației, PNL Arad NU a inaugurat un parc în fața Hotelului Continental

După o promovare intensă de luni întregi, candidatul PNL pentru Primăria Arad a inaugurat în final un „parc” în fața hotelului Continental. Cuvântul este pus între ghilimele pentru că, în ciuda propagandei politice, legislația în vigoare specifică în mod clar ce definește un parc, iar ce s-a amenajat din fonduri private în locația menționată precedent nu se încadrează în litera legii!

O nouă manevră electorală?

Arădenii ar fi trebuit să înțeleagă, după o administrație veche de 16 ani, că PNL nu a făcut nimic cu plus-valoare pentru confortul cetățenilor, mai ales când s-a lăudat cu „proiecte mari” pe bani publici mulți. De exemplu:

Noul „parc” nu face excepție față de manevrele electorale, deși nu este nici proiect mare, nici cu bani publici. Dar să luăm lucrurile în ordine. Pentru început, în primăvara anului 2018 angajații din administrația locală au descoperit că situația juridică a terenului din fața hotelului nu este clară și că terenul aparține CJA. Disputa a durat până în martie 2019 când s-a hotărât încheierea unui contract de închiriere între CJA şi Hotel Continental în privinţa celor 46 de locuri de parcare astfel încât hotelul să poată ceară taxă de parcare.

După acest episod, probabil în timp ce își sorbeau vara aceea cafelele la terasa hotelului menționat, conducerea PNL Arad a văzut un spațiu cu umbră care nu arăta pe placul lor. Așa-zisa „pietonalizare” a străzii adiacente și-așa plină de terase și fără prea multă circulație auto (Str. 1 Decembrie 1918) era poate prea puțin pentru viziunea lor. Clădirea istorică din vecinătate (vechea Prefectură), unde și-au mutat de-a lungul timpului instituții sau servicii Consiliul Județean dar și altele cum ar fi Agenția de Dezvoltare Regională, și care înghite fonduri publice serioase pentru reabilitări, nu cadra bine cu spațiul acela verde neîngrijit.

Subiectul lansării licitației eșuate pentru parcarea subterană din Piața Avram Iancu, idee veche a administrației locale încă din 2005, nu mai avea aceeași priză la arădeni ca în trecut, chiar dacă fostul primar Gheorghe Falcă anunța că „din cauza PSD” milioanele de lei din costuri vor veni din buzunarele cetățenilor. Propunerea alternativă a consilierului Marin Lupaș de a construi parcarea subterană din spatele Teatrului în fața hotelului a pus capac lipsei de inițiativă a liberalilor. PNL avea nevoie de ceva, un something else față de păcălelile anterioare și reîncălzite la fiecare 4 ani. Astfel că, în august 2019 Sergiu Bîlcea face „marele” anunț pe Facebook:

În fața hotelului Continental se va amenaja... ceva!

Unde?! Întrebarea logică a multor arădeni, nepreluată de presa locală prietenă sau chiar angajată a reprezentanților PNL, s-a referit la locația inoportună, când Parcul Copiilor (azi Parcul Zsolt Torok) și Parcul Eminescu sunt la 50 de metri distanță, departe de noxele și zgomotul mașinilor de pe Bulevardul Revoluției. Ce a transpirat în spațiul public controlat minuțios, prin televiziune, radio și ziar de către puterea locală, au fost criticile legate de viitoarea tăiere a copacilor, conform cu „proiectul” publicat de Sergiu Bîlcea.

Publicarea pe pagina sa de Facebook a machetei cu presupusul „parc” re-amenajat gândit de PNL a stârnit chiar nemulțumirea Asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban al Aradului, Pro Urbe, al cărui fondator și președinte a fost nimeni altul decât Bujor Buda, numele căruia urma să-l poarte re-amenajrea spațiului din fața hotelului.

„Poate ar fi meritat și un proiect de mai bună calitate, elaborat cu mai multă dăruire, dar cum Bujor Buda a fost un om foarte blând și tolerant, acceptăm că momentan acesta este nivelul calitativ al prezentărilor de proiecte în Arad. Tot respectul pentru cei care și-au oferit gratuit munca (…)”
Pro Urbe
Asociația

S-au dat asigurări că nu se va întâmpla asta, că imaginea era prezentată la repezeală, iar totul era deja stabilit: S.C. Stacons S.R.L. elaborează proiectul tehnic necesar obţinerii autorizaţiei de construire (faza DTAC şi PT), iar Asociația „Rubio-Pro Copilărie, Pro Viață” amenajează pe cheltuială proprie spațiul verde, anunța vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.

Contribuția concretă a Consiliului Județean Arad a constat deci în propunerea de a oferi spațiul pentru amenajare. În unanimitate, consilierii județeni PNL, PSD, UDMR, ALDE și PMP au votat propunerea conducerii CJA. Iar odată cu aceasta și numele noii amenajări, „Parcul Bujor Buda”.

Sintagma parc nu este însă potrivită fiind în contradicție cu prevederile legislației, iar dacă toți primarii, vicepreședinții și președinții de Consiliu Județean ce se-au înghesuit în pozele de la inaugurare nu cunosc acest aspect deși au experiență de cel puțin 5 ani în administrație, măcar doamna secretar general a CJA ar fi trebuit să știe detaliile legale.

Legea nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată și actualizată

ARTICOLUL 4

parc – spaţiu verde, cu suprafaţa de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific şi din zone construite, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie;

scuar – spaţiu verde, cu suprafaţa mai mică de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităţilor economice, social-culturale, de învăţământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii şi tineret sau în alte locaţii;

Nu a văzut această discrepanță doamna Lupu Silvana Daniela, Secretar al Județului Arad din 2016, funcție din care asigură legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de Consiliu. Mai ales că din martie 2009 aceasta este șefa Serviciului Juridic și Contencios Administrativ, unde printre responsabilitățile principale trecute chiar de ea în CV-ul publicat pe websiteul CJA se număra și „avizarea din punct de vedere a legalității a contractelor încheiate de instituție, a proiectelor de hotărâri supuse spre aprobare Consiliului Județean Arad.” Chiar să fi fost 11 ani nepricepută încăt să nu observe detaliul sau mai degrabă este vorba de manevra electorală a conducătorilor politici ai CJA?

0
metri pătrați

Atât ar trebui să conțină minimul un spațiu verde pentru a fi considerat PARC în România. Gândiți-vă la un pătrat cu latura de 100 de metri și aveți în imagine cât este necesar pentru ca legislația în vigoare să considere acea suprafață drept parc. Orice aflat sub această cifră se poate numi altceva dar nu parc. Iar un om foarte corect și atent cu tot ce presupune urbanistica, așa cum a fost Bujor Buda, sigur știa acest aspect. Dar cum au declarat și cei de la Asociația Pro Urbe, fiind tolerant probabil nu ar fi urecheat autoritățile publice, ci ar fi zis că bine că nu au mai lăsat de izbeliște acel mic spațiu de pe marginea Bulevardului.

Oricât de drăguț ar arăta Scuarul Bujor Buda, cu gazon mai prezentabil decât cel de pe Stadionul Francisc Neuman, o duzină de bănci noi și păzind lateralul parcării cu taxă a Hotelului, nu cu acest lucru ar trebui să se ocupe un primar. Cel mult ar cădea în sarcina unui serviciu din cadrul Primăriei. Dar atunci când se caută orice prilej pentru campanie electorală..

  1. Pingback: Parcurile arădene între miraj şi realitate: „Reconcilierii” și „Arghezi” nu sunt parcuri! – Independentul
  2. Pingback: Bustul lui Bujor Buda, amplasat cu modestie în scuarul cu același nume – Independentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.