Aberații legale în timpuri complicate. Actul abdicării

Anii după cel de-al Doilea Război Mondial au fost îndeajuns de tulburi pentru a duce la schimbarea formei de guvernământ printr-o… demisie.


În timpuri complicate, lucrurile ce par altminteri logice sunt parcă acoperite de o pojghiță de confuzie. Orice poate căpăta o dimensiune normală dacă există o influență puternică înspre acel aspect. Doar astfel sunt posibile schimbări solide în societăți trecute printr-o traumă sau dezastru de proporții, însă tot în astfel de situații sunt probabile și abuzurile sau injustițiile!

O perioadă marcantă pentru România modernă și întreaga lume a fost, fără dubii, reprezentată de anii celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă acelor ani de conflicte le sunt dedicate pagini și capitole întregi în istoria predată în școli, prea puțin se vorbește despre urmările conflagrațiilor armate și a deciziilor diplomatice și geopolitice ulterioare. În fond, mulți specialiști găsesc rădăcinile celui de-al Doilea Război Mondial în condițiile injuste ce au fost convenite ca urmare a Primului Război Mondial. Așa că argumente pentru astfel de analize și conștientizări există.

Ajunul anului 1944 arăta deja soarta războiului

Forțele aliate câștigau teren important, încă din anul anterior, iar forțele Axei păreau încercuite tot mai strâns. În plan intern, România trece de partea Aliaților după momentul 23 August, iar actul coordonat atunci de Regele Mihai I rămâne unul care a scurtat războiul și efortul lui Hitler de a-și menține pozițiile, pentru acest fapt monarhul României fiind decorat de către cele două mari puteri Aliate care își vor contesta supremația în perioada de după 1945, în ceea ce denumim Război Rece: SUA și URSS.

Dar înainte, când nici nu se încheiase oficial războiul împotriva Axei, în februarie 1945, datorită manifestațiilor politice și a unor presiuni externe, generalul Nicolae Rădescu își prezintă demisia din fruntea executivului, iar la cârma Guvernului ajunge Petru Groza. Susținut de către URSS, în timpul mandatului săi de prim-ministru, România va experimenta pe rând: nerecunoașterea guvernului de către SUA și Regatul Unit, greva regală, procesele politice și în final schimbarea constituțională printr-o declarație politică rostită în Parlament.

Sfârșitul războiului și a ordinii constituționale

Chiar dacă războiul se sfârșise oficial în 1945, abia în februarie 1947 România semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate și Asociate, punând capăt astfel regimului Convenției de armistițiu și deschizând calea către dictatură. Până la finalul anului, liderii principalului partid de opoziție erau arestați cu acuzația de trădare națională, PNȚ fiind desființat prin decizia Guvernului. PCR și partidele „tovarășe-de-drum” care formau Blocul Partidelor Democratice dețineau puterea deplină. Un singur om le mai stătea în cale, Regele Mihai.

Tulburările numeroase din acel an foarte complicat și mai ales luna decembrie a lui 1947 sunt descrise în detaliu de către Eleodor Focșeneanu în cartea sa „Două săptămâni dramatice din istoria României”, apărută la Curtea Veche Publishing. Printr-un raport minuțios al tuturor evenimentelor, deși repetitiv în unele pagini, dezvăluirea demnă de un detectiv arată multiplele neadevăruri și injustițiile înfâptuite de către cei din PCR, partidele de guvernământ și premierul însuși. Spre exemplu, comparând relatările din Scânteia cu procesul-verbal al ședinței de guvern din 30 decembrie, în numai 50 de minute declarația privind abdicarea citită de către Petru Groza a fost trimisă la ziar, tipărită și ajunsă în mâinile celor din Palatul Adunării Deputaților!

Însă cel mai flagrant lucru este constatarea încetării monarhiei prin abdicarea regelui. Este echivalentul renunțării la Guvern sau Președinție ca instituții odată cu demisia prim-ministrului sau președintelui!

Un lucru complet aberant din punct de vedere legal. Chiar dacă în documentul semnat se preciza că se renunță la tron „pentru mine și pentru urmașii mei”, orice normă legală în vigoare ar fi dus la constituirea unei regențe până la alegerea unei noi familii monarhice. Însă asta nu i-a oprit pe acei politicieni, unii dintre ei pregătiți în drept, să continue aberațiile legale. Printr-un vot în parlamentul de la acea vreme, Constituția României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului se transforma în Republica Populară Română! Toate normele constituționale sau măcar logice erau abandonate. Până la 13 aprilie 1948, nu a existat o constituție în vigoare!

După ce pe 24 februarie fusese dizolvată Adunarea Deputaților și organizate alegeri pentru Marea Adunare Națională o lună mai târziu, noii parlamentari și-au stabilit un obiectiv în prima lor ședință din martie: să redacteze o nouă lege fundamentală. Complet ilogic. Și lipsit de noimă legală. Aceste lucruri se pot întâmpla în vremuri complicate.

fotografie: Casa Majestății Sale Custodele Coroanei

  1. Pingback: Originile republicanismului la români – Independentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.