Conservatorii propun un nou premier în fruntea guvernului britanic

Rishi Sunak a fost declarat noul lider al Partidului Conservator de către parlamentarii conservatori, fiind singurul candidat în competiția internă. Decizia îl va aduce în funcţia de premier al Regatului Unit al Marii Britanii, la nici două luni după ce același partid a instalat-o în prima poziție a guvernului pe Liz Truss.


Anunţul a fost făcut de Graham Brady, responsabilul comitetului de parlamentari care stabileşte regulile pentru selectarea şi schimbarea liderului Partidului Conservator. Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani, care a fost ministru de finanţe, va deveni al treilea premier al Regatului Unit în mai puţin de două luni. Acesta pierduse ultima cursă internă în fața lui Liz Truss.

Contracandidata principală Penny Mordaunt a anunţat că se retrage din cursă pentru că nu a obţinut suficient sprijin din partea parlamentarilor conservatori. În condiţiile în care fostul premier Boris Johnson a renunţat la propria sa candidatură pentru realegere, Sunak va deveni prim-ministru întrucât nu mai are niciun contracandidat.

Astfel, un nou scrutin online pentru membrii Partidului Conservator nu mai are loc. Rishi Sunak va fi primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani. Aceasta va fi, de asemenea, prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a urcat pe tron la începutul lunii septembrie.

Sunak a susținut Brexit la referendumul din 2016 și a fost numit în cel de-al doilea guvern (remanierea din 2018) al Theresei May ca subsecretar parlamentar de stat pentru administrația locală. El a votat de trei ori în favoarea acordului Brexit propus de May. După ce aceasta și-a dat demisia, Sunak l-a susținut pe Boris Johnson în campania pentru șefia partidului. După ce Johnson a fost ales și numit prim-ministru, el l-a numit pe Sunak ca secretar șef al Trezoreriei. Sunak l-a înlocuit pe Sajid Javid în funcția de ministru de finanțe în februarie 2020, poziție pe care a păstrat-o până în iulie 2022.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.