A fost anunțată lista competiției finale a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (7-16 octombrie)

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest (7-16 octombrie, București), singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, anunță selecția de titluri din Competiția Oficială.


Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și Groupama Asigurări, cu sprijinul Goethe Institut și Studioset.

La ediția cu numărul 17, 49 de scurtmetraje animate intră în cursa pentru Trofeul Animest, în valoare de 2.500 de euro, oferit de ICR, iar alte 32 de filme concurează pentru Premiul secțiunii dedicate scurtmetrajelor studențești. În Competiția internațională de lungmetraj, 5 dintre cele mai așteptate povești animate ale anului se pregătesc de o primă întâlnire cu publicul din România.

În selecția oficială se regăsesc filme de o diversitate nemaiavută până acum la Animest, atât din punct de vedere al realizării lor tehnice, cât și în privința poveștilor pe care le propun. Se pare că pandemia a avut și un altfel de efect asupra creatorilor de film animat.

Mihai Mitrică, directorul și selecționerul ANIMEST

O infuzie de suspans, o doză de umor, povești foarte intime, dar și situații cu care spectatorii vor rezona, indiferent de vârstă, imagini care-ți taie respirația și muzică pe măsură – totul încununat de premii și aplauze primite din partea juriilor marilor festivaluri. Competiția internațională de lungmetraj reunește la această ediție cinci povești excepționale care îi vor convinge chiar și pe cei mai greu de impresionat iubitori de film de animație. 

Unul dintre cele 49 de scurtmetraje selecționate în Competiția Internațională va pleca acasă cu Trofeul Animest 2022, care îi va asigura automat un loc pe lista candidaților eligibili pentru o nominalizate la Premiile Oscar, acordate de Academia Americană de Film®. Detalii despre filmele selecționate în Competiția Oficială Animest.17 sunt disponibile pe www.animest.ro

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.