Domeniul Regal de la Săvârșin așteaptă vizitatori în decembrie

Familia Regală a României anunță că pe parcursul lunii decembrie oferta turistică disponibilă la Săvârșin. Vizitatorii sunt astfel așteptați la Muzeul Automobilului, Altelierul Auto al Regelui și la Magazinul de suveniruri. Acesta din urmă a fost aprovizionat cu o amplă colecție de decorațiuni de Crăciun, alături de colecția de vinuri, cărți și porțelanuri regale, cum se poate vedea și din fotografiile publicate.


În mai 2007 au început lucrările de restaurare a Castelului care au durat până în octombrie 2015. Ele s-au desfășurat după un plan inițial realizat de arhitectul Casei Regale Șerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu și arhitectul Emilian Cordoș și a oferit consultanță profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. De asemenea, specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în anii menționați.

Astfel, au fost inaugurate atât lucrările de construcție, la exterior și interior, cât și lucrările de refacere a decorațiunilor interioare și mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948. Lucrările la exteriorul Casei Ceaiului au fost încheiate, anunță reprezentanții Familiei Regale. În prezent se lucrează la interior, pentru ca în cursul lunii decembrie să poată fi deschisă pentru public.

Domeniul poate fi vizitat cu rezervare prealabilă, de cel puțin 24 de ore în avans. Orice persoană poate solicita vizitarea în grup trimițând un email la contact@savarsinregal.ro sau telefon la 0743 183 181. În preajma Crăciunului, domeniul va fi deschis zilnic între ora 10 și ora 17.

Decorațiunile de Crăciun de la Săvârșin au fost realizate de Rețeaua de florării Floria.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.