Alaphilippe și-a apărat titlul de Campion Mondial la ciclism pe șosea

Câștigătorul în 2020 la Imola, francezul Julian Alaphilippe apără titlul de campion în ediția din acest an a Mondialelor desfășurate în Flandra. Aurul este adjudecat de Franța, iar în mod surprinzător Belgia nu reușește nici un loc pe podiumul de la Leuven.


După 268,3 km, rutierul francez s-a impus cu jumătate de minut diferență față de următorul clasat. Victoria a venit după o strategie bună a echipei Franței. Câteva atacuri semnificative spre final, pe circuitul din Leuven, Alaphilippe a reușit să se desprindă cu 22 km înainte de finiș, nemai fiind ajuns de nici unul dintre ceilalți cicliști până după trecerea liniei de sosire.

Foto: UCI

Deși existau așteptări pentru cicliștii belgieni, favoriții nu au reușit să se țină după francez. După ce a contribuit la trenulețul echipei, Remco Evenepoel s-a dat la o parte, lăsându-și coechipierii să parcurgă ultimele câteva zeci de kilometri. Wout Van Aert nu a reușit să se țină după Alaphilippe, rămânând în grupul trei după ce francezul a dat distanță.

Ceilalți rutieri cunoscuți precum Primoz Roglič (Slovenia) sau Mathieu van der Poel (Țările de Jos) care au arătat forță în acest sezon au rămas în urmă. Italia cu Sonny Colbrelli sau Andrea Bagioli s-a luptat însă nici aceștia nu au reușit să țină pasul, primul închizând clasamentul primilor 10 cicliști care au trecut finișul.

Foto: INEOS

Singurul belgian în grupul urmăritorilor (în care s-a aflat și rutierul SUA, Neilson Powless) a fost Jasper Stuyven, însă acesta a pierdut sprintul final, ratând în cele din urmă podiumul. Cu aproape 6 km înainte de finiș aceștia au început să atace, concomitent cu Alaphilippe arătându-se încrezător în victoria sa, semnalizând acest lucru către camerele de filmat. Ritmul intens al francezului nu a fost echivalat de urmăritori, lăsând astfel campionului timp de a se bucura de titlul apărat cu succes!

Foto: UCI

Am vrut să fac bine echipei și să obțin cel mai bun rezultat posibil. Picioarele mi le-am simțit grozav și în final am atacat. Asta nu era planificat. Am mers apoi pentru victorie, nu am cuvinte. M-am gândit la micuțul meu pe finalul cursei. Erau mulți susținători belgieni și îmi cereau să încetinesc. Nu erau cuvinte simpatice, dar mi-au dat mai multă motivație.

Julian Alaphilippe
🥇Julian Alaphilippe (France)5:56:34
🥈Dylan van Baarle (Netherlands)0:00:32
🥉Michael Valgren Hundahl (Denmark)0:00:32

Foto principal: Getty Images Sport

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.