Primăria Arad a cheltuit 184.000 lei pentru dezinsecție dar recomandă cetățenilor să dezinsecteze și ei

Administrația locală a finalizat, odată cu luna iunie, acțiunile de dezinsecție planificate. Astfel că, la două săptămâni în luna iulie, rezultatele se văd: țânțari și alte insecte precum tigrul de platan au invadat arădenii. Într-un răspuns oficial transmis către consilierul local municipal, Dorian Curcanu (USR PLUS), Primăria Arad își arată adevărata valoare, recomandând cetățenilor să efectueze și ei tratamente de dezinsecție.


Instituția a expus în răspunsul trimis reprezentantului în CLM ce acțiuni a pregătit împotriva așteptatei invazii a insectelor. Pornită cu greu și încurcată în postările pe rețelele de socializare a instituției, primarului, respectiv viceprimarului, „tratamentul terestru antilarvar” a fost punctul de plecare în campania de dezinsecție, în mijlocul lunii iunie 2021.

Pentru acest an, Primăria mai spune că au fost alocate 500.000 lei pentru prestarea acestor servicii, din care S.C. DD Chim S.R.L. (firma din Hunedoara care a intoxicat elevii unui liceu și s-a ales cu un dosar penal , firmă al cărui contract nu a fost reziliat niciodată de către Primărie în ciuda declarațiilor lui Călin Bibarț) a încasat 184.000 lei pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare. După etapa antilarvară, la finalul lunii iunie s-a efectuat „un tratament terestru de dezinsecție în spațiile deschise de pe domeniul public și privat al Municipiului Arad”.

Ani de zile s-a stropit din avion… degeaba?

Dacă ani de zile au fost aplicate tratamente din avion, în 2020 Primăria Arad a achiziționat consultanță care i-a recomandat explicit „evitarea dezinsecției aviochimică”. Motivele invocate de Institutul Cantacuzino sunt:

  • eficacitate extrem de scăzută, practic nulă;
  • nu au efectat asupra focarelor de larve din subsoluri;
  • sunt extrem de poluante și au costuri foarte ridicate
Cu alte cuvinte, toți anii trecuți în care s-a făcut stropirea din avion, atent supravegheată de reprezentanții Primăriei și ai PNL (foto jos), toată aceasta a fost degeaba?
Consilierii locali PNL Florin Mariș și Adrian Barbeș, 2016

Ciudat este că, în ciuda tratamentelor terestre efectuate, rezultate nu se văd, arădenii reclamând numărul mare de insecte care îi ciupesc la o plimbare în oraș. Răspunsul Primăriei? „Se recomandă tuturor cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor de pe raza municpiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție pe pășuni, în depozite de anvelope uzate, subsoluri, casa scării de la blocuri, curți și grădini”.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.