„Nevoie de soluţii reale pentru Cetatea Aradului”

Lenea, lipsa de imaginație și incompetența din partea autorităților locale, acestea sunt gândurile care îi trec prin minte europarlamentarului arădean Vlad Botoş atunci când intră în oraş. Terenurile vaste şi clădirile Cetăţii care mai arată încă impozante din spatele copacilor înalți, a naturii sălbatice care s-a reinstalat după ce acestea au fost lăsate în paragină.


Europarlamentarul face un scurt inventar al situaţiei. Cele două baze militare din Arad sunt într-o stare avansată de degradare. Dacă cea de la marginea orașului nu reprezintă o valoare istorică în sine, putând fi refăcută din temelii, cea din centrul orașului ocupă întreaga Cetate a Aradului, construită la ordinul împărătesei Maria Tereza, în ani 1762-1783, având o valoare inestimabilă.

Vorbim despre o cetate istorică ce ar trebui să treacă în circuitul turistic, ar trebui să fie reabilitată și redată cetățenilor Aradului pentru a se putea bucura de ea, de istoria bogată a orașului și de toată bunăstarea pe care poate să o aducă după sine. Și totuși, de peste 20 de ani autoritățile locale se complac într-o apatie inexplicabilă.

Nici un proiect viabil de reconstrucție a bazei militare

Reprezentantul României în Parlamentul European arată că baza militară de lângă piața de mașini nu a avut un proiect viabil de reconstrucţie. Assta deși un parteneriat între Primăria Arad și Armată este foarte posibil, este legal și în interesul tuturor. Mai mult, Cetatea, utilizată ca bază militară, este într-un stadiu de degradare care pune în pericol viața celor care lucrează acolo, cu structuri vechi, nereabilitate de zeci de ani, cu tencuială sau bucăți de perete care cad, cu ziduri năpădite de buruieni.

Botoş spune că a văzut investiții ale Primăriei Arad care țin de domeniul fantasticului, doar ultimul studiu de fezabilitate pentru repararea ceasului primăriei costând peste 100.000 lei. Acesta a mai văzut bani publici curgând pe niște proiecte de care nimeni nu are nevoie, a văzut imaginație în găsirea finanțărilor pentru găuri negre din punct de vedere economic, dar spune că n-a văzut nimic real și realizabil pentru soluționarea problemei Cetății.

Aștept cu interes să văd când și cu ce soluții năstrușnice va mai veni administrația PNL, când și cum vor să mai folosească subiectul cetății, al valorilor arădene, de care au arătat în mod clar că nu le pasă.

Vlad Botoş (USR PLUS), europarlamentar

Din când în când se mai văd niște texte triumfaliste, niște ieșiri în presă în care se anunță, din nou și din nou, soluții salvatoare pentru Cetatea Aradului. Totuși, de 20 de ani nu vedem decât cum se alege praful de turismul arădean, cum este transformat orașul în ruine.

Avem nevoie de soluții reale, subliniază europarlamentarul arădean, susținute de proiecte viabile care să transforme Cetatea Aradului și întreaga zonă din curbura Mureșului într-un loc destinat arădenilor și turismului arădean. Economia orașului are nevoie de tot acest spațiu extrem de valoros pe care trebuie să-l deschidem și să-l valorificăm la adevărata lui valoare.


Prezentul text reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al MEP Vlad-Marius Botoș, membru al grupului Renew Europe din Parlamentul European.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.