Muzeul Regal al Automobilului din Săvârșin poate fi vizitat începând din luna mai

Muzeul Regal al Automobilelor de la Castelul Săvârșin poate fi vizitat în perioada mai-octombrie, anunță Familia Regală a României. Cei interesați au oportunitatea de a viziona colecția de automobile care au aparținut și au fost restaurate de regretatul Mihai I de-a lungul anilor.


Printre exponate, micul muzeu include colecția de Jeep-uri a Regelui Mihai din cel de-al doilea Război Mondial, pe care acesta a restaurat-o cu mâna sa, de-a lungul timpului. Spațiul amenajat la Domeniul Regal Săvârșin conține și fotografii cu alte modele de automobile alături de informații privind perioada de construcție precum și cea în care au fost în posesia Familiei Regale. Lor li se alătură două remorci originale, restaurate de asemenea de către Mihai I.

Săvârşinul este locul în care Familia Regală se simte acasă. Aici și-au petrecut sărbătorile Regele Mihai şi Regina Ana. Aceasta din urmă și-a pus în amenajarea Castelului de la Săvârşin tot talentul de decorator, toată iubirea de mamă și toată personalitatea de Regină. În următorii ani, Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu vor să urmeze acelaşi drum pentru transformarea Săvârșinului într-un model de comunitate rurală și de reprezentare regală a României, incluzând în acest sens spații culturale precum Muzeul Regal al Automobilului.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.