Tentativă de PR eșuată: Poliția din Franța se compară cu trupele Imperiului din Star Wars

În încercarea de a capitaliza de pe urma știrilor despre formația muzicală Daft Punk, poliția franceză face un anunț de recrutare în care se compară cu trupele Imperiului din seria originală de filme SF „Star Wars”. Cu alte cuvinte, tentativa de PR eșuată îi plasează pe polițiști în tabăra regimului dictatorial…


Mesajul publicat pe rețelele de socializare face apel la filmele Războiul Stelelor și unul dintre personajele fictive cele mai cunoscute și reconoscibile – stormtroopers. Trupele imperiale nu sunt însă ceva cu care am vrea să fie asociate forțele de ordine, soldații fiind -în povestea SF populară- autorii multor fapte criminale ordonate de către conducătorii dictatoriali.

Nu căutați mai departe, dacă membrii DaftPunk merg pe căi separate, motivul este pentru a deveni polițiști. În spatele fiecărei căști se ascunde o vocație – așa sună mesajul publicat de Poliție. La scurt timp după publicare, oamenii de pe internet au început să critice Ministerul de Interne pentru ideea neinspirată. Această acțiune nereușită de PR vine după un val de nemulțumiri publice privind abuzurile făcute de membrii forțelor de ordine împotriva protestatarilor dar și împotriva persoanelor de culoare.

Pentru cei care nu au văzut nici unul din filmele „Star Wars”, Imperiul Galactic este una dintre principalele facțiuni din universul fictiv al Războiul Stelelor. Este un regim dictatorial care se întinde de-a lungul unei întregi galaxii, care a destrămat Republica Galactică odată cu ajungerea la conducere a personajului negativ principal, Cancelarul Suprem Palpatine (Darth Sidious) și declararea imperiului.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.