Președintele Irlandei șochează prin critica adusă „amneziei prefăcute” privind imperialismul britanic

Președintele Irlandei, Michael D. Higgins, a criticat în termeni duri imperialismul istoric al Regatului Unit al Marii Britanii dar și a amneziei prefăcute din partea academicienilor și jurnaliștilor care refuză să abordeze moștenirea și impactul acestui imperialism asupra prezentului.


Scriind un editorial în The Guardian, președintele Higgins, poet și sociolog de profesie, acuză organizațiile academice și mass-media pentru închiderea ochilor la impactul devastator al colonialismului nu doar în Irlanda, ci în întreaga lume. La o primă vedere articolul reprezintă un șoc în lumea șefilor de stat, mai ales că intervenția vine din partea unui președinte care a promovat reconcilierea dintre Marea Britanie și Irlanda, a vizitat-o ​​pe regină și a recunoscut că republicanii irlandezi au comis atrocități în timpul și după războiul de independență.

Însă rolul președintelui în structura statului irlandez este mai degrabă ceremonial. Articolul lui Higgins vine și înaintea unui seminar despre imperialism pe care urmează să îl găzduiască la 25 februarie 2021. Având în vedere aceste lucruri, șocul inițial este mult mai diminuat.

O amnezie prefăcută în jurul aspectelor incomode din istoria noastră comună nu ne va ajuta să creăm împreună un viitor mai bun”, scrie Higgins. Președintele a urmat până acum o linie discursivă conciliantă. În trecut a îndemnat irlandezii să nu stereotipieze britanicii din cauza Brexitului și a impactului său destabilizator asupra Irlandei de Nord. În 2014, a fost chiar primul președinte al Irlandei care s-a adresat parlamentului britanic.

Harta Imperiului Britanic în 1866

Higgins susține că puterile imperiale folosesc o mască de modernitate pentru suprimarea culturală, exploatarea economică, deposedare și dominație. Imperialiștii britanici nu i-au recunoscut pe irlandezi ca fiind egali, continuă președintele.

În esență, imperialismul implică formularea unui număr de revendicări invocate pentru a justifica presupunerile și practicile sale – inclusiv violența sa inerentă. Una dintre aceste afirmații este asumarea superiorității culturii.

Michael D. Higgins, președinte, Irlanda

Pe președinte îl frapează o dezinclinare atât în ​​relatările academice, cât și în cele jurnalistice, în a critica imperiul britanic și imperialismul. Deschiderea și implicarea într-o critică a naționalismului au părut mai mari. Și, deși a fost vital pentru scopurile din Irlanda examinarea naționalismului, a face același lucru pentru imperialism este la fel de important și are o semnificație mai mare decât relațiile britanice – irlandeze.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.