Săptămâna Brâncuşi, în rețeaua Institutului Cultural Român

Publicul din străinătate, dar şi din România, este invitat să îl redescopere pe Constantin Brâncuşi într-o serie de proiecte online propuse de reţeaua Institutului Cultural Român în anul în care se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor, informează Direcția Comunicare și Promovare a ICR.


Începând cu anul 2016, la 19 februarie se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi, amintind de data naşterii marelui sculptor român, respectiv 19 februarie 1876. Legea a fost promulgată de Preşedintele României la 27 noiembrie 2015.

În perioada 15-19 februarie 2021, prin documentare de arhivă, spectacol de teatru nonverbal, interviu sau tururi realizate în diferite spaţii muzeale, publicul poate surprinde esenţa operei brâncuşiene. „Săptămâna Brâncuşi” a început luni, 15 februarie 2021, pe canalele de comunicare ale ICR, cu o retrospectivă a expoziţiei „Brâncuşi. Sublimarea formei”, deschisă în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020 la Palatul Artelor BOZAR din Bruxelles, în cadrul Festivalului EUROPALIA.

Constantin Brâncuși
Foto: Edward Steichen (1922)

În această săptămână va fi prezentat în reţeaua reprezentanţelor ICR din străinătate, cu traducere în limba engleză, un documentar de referinţă din arhiva TVR, „Brâncuşi sau şcoala de a privi”, realizat în anul 1972 de Televiziunea Română în coproducţie cu Televiziunea Franceză, în regia lui Jean Pradinas, după un scenariu al cunoscutului scriitor Marin Sorescu, pe muzică de Gheorghe Zamfir.

Opera brâncuşiană este prezentată în relaţie cu sursele folclorice ce l-au influenţat pe artistul care voia să sculpteze cu lumină. Plecat din satul Hobiţa, stabilit la Paris, Brâncuşi „se reîntoarce” – spiritual – în satul natal, cu fiecare nouă lucrare abstractă inspirată din arta populară românească.

Reprezentanţele Institutului Cultural Român au pregătit proiecte dedicate sculptorului, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la naşterea sa.

  • ICR BRUXELLES: Interviu cu Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Centre Pompidou, pe Facebook, 19 februarie
  • ICR CHIŞINĂU: Expoziţia documentară „Constantin Brâncuşi – Pasărea Măiastră”, vernisaj 19 februarie 2021, ora 11.00 (până pe 5 marttie 2021)
  • ICR LISABONA: Artişti şi critici de artă portughezi despre Brâncuşi, materiale prezentate pe pagina de Facebook şi pe canalul Youtube ale ICR Lisabona la 19 februarie
  • ICR LONDRA: Brâncuşi la Muzeul de Artă Craiova şi Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, pe pagina de Facebook a ICR Londra vineri, 19 februarie
  • ICR MADRID: Documentarul „Brâncuşi”, realizat de Cornel Mihalache, difuzat pe pagina de Facebook a reprezentanţei şi pe pagina CineRumano, în data de 19 februarie, de la ora 19.00 (ora Spaniei)
  • ICR PARIS: Spectacolul Sărutul, un eseu visual fără cuvinte despre opera brâncuşiană, pagina de Facebook a ICR Paris joi, 19 februarie 2021, de la ora 19.00 (ora Franţei).

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.com

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.