USR PLUS Arad: Cu sau fără pasaj de subtraversare CF la Maranata-Kaufland?

Recent, pasajul pe sub calea ferată din zona 300 a cartierului Micălaca, care leagă cele două jumătăți ale cartierului în apropiere de Maranata, a fost închis pentru autoturisme. Reprezentanții USR PLUS doresc să afle părerea cetățenilor privind decizia Primăriei Arad, invitând la completarea unui formular cu 3 întrebări.


Măsura luată la începutul lunii februarie generează cozi și întârzieri pentru cei care îl utilizau dimineața și care trebuie să se înghesuie acum la pasajul din dreptul Universității. USR PLUS doresc să afle părerea arădenilor, mai ales a celor care locuiesc în zonă și folosesc aceste pasaje.

Orice decizie a autorităților trebuie fundamentată pe nevoile cetățenilor, susțin cei de la USR PLUS. Pentru acest lucru se dorește sondarea opiniei arădenilor. Completarea formularului se poate face la următoarea adresă: https://forms.gle/utQPcRrxLrApr8Vc9

Primarul Călin Bibarț (PNL) a prezentat public închiderea pentru 6 luni a pasajului de subtraversare CF care face legătura dintre zona 3 Micălaca (Bd.N.Titulescu, în apropiere de Maranata) și zona în care se află magazinul Kaufland, drept un răspuns la „solicitarea multor cetățeni”. Deși conform cu reacțiile din mediul online, arădenii par mai degrabă împotriva măsurii.

Decizia fusese luată pe 4 februarie în Comisia de sistematizare a circulației, urmând ca pentru jumătate de an pasajul să rămână exclusiv pietonal, pentru a se verifica eficiența unei astfel de măsuri. Reglementări implementate deja la începutul anului (adică sensurile unice și interzicerea trecerii pietonilor pentru celălalte pasaje de subtraversare CF) rămân valabile.

Ulterior închiderii, nervii șoferilor au fost testați la maxim în fiecare dimineață din cauza ambuteiajelor create la celălalt pasaj de subtraversare CF, din zona Universității Aurel Vlaicu.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.