Eurobarometru: lupta cu inegalitățile sociale și reforma UE este cerută de către cetățenii europeni

Rezultatele Eurobarometrului anual arată pentru prima dată impactul pandemiei de coronavirus și răspunsul autorităților la aceasta în percepția cetățenilor din UE. Sondajul a fost realizat în noiembrie – decembrie 2020, luând astfel în considerare primul impact al pandemiei asupra percepțiilor publice. Mesajul pare clar: există o atitudine eurofilă și o apreciere clară că UE este locul potrivit pentru a căuta și implementa soluții la criza actuală, însă reforma Uniunii este cerută de către cetățeni.


Pandemia de COVID-19 și răspunsul UE la aceasta par să fi întărit convingerile cetățenilor că Uniunea Europeană este locul potrivit pentru a găsi soluții, se specifică în Eurobarometru. În medie, mai mulți respondenți văd că UE merge într-o direcție bună, în comparație cu propria țară. Privind viitorul Uniunii 66% se pronunță optimiști, iar 72% din respondenți consideră că Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE va permite economiei țării lor să se refacă mai rapid din efectele negative ale pandemiei.

Comparativ cu toamna anului 2019, se poate observa o creștere de zece puncte procentuale a cetățenilor care exprimă o viziune pozitivă asupra UE (50%) la sfârșitul anului 2020, la acest răspuns cântărind probabil și răspunsul la nivelul Uniunii la pandemie. Cu toate acestea, în continuare cetățenii nu se descurcă bine și au puține speranțe că lucrurile se vor îmbunătăți în anul următor: o majoritate absolută a respondenților consideră că situația economică a țării lor va fi mai gravă peste un an, o proporție similară consideră că situația lor financiară nu se va îmbunătăți!

Aceste griji par să influențeze și prioritățile politice și valorile fundamentale ale cetățenilor, se subliniază în concluziile Eurobarometrului realizat la comanda Parlamentului European (PE). Aproape jumătate din toți respondenții doresc ca această instituție reprezentativă a Uniunii să plaseze lupta împotriva sărăciei și a inegalităților sociale în capul agendei sale. Un procent de 41% dintre cetățeni solicită parlamentului să apere solidaritatea între statele membre ca valoare europeană de bază.

Schimbarea priorităților și a valorilor se reflectă, de asemenea, atunci când se analizează sprijinul cetățenilor pentru Uniunea Europeană și aprecierea acestora față de Parlamentul European. În timp ce 63% dintre respondenți doresc ca PE să joace un rol mai important în viitor, există o așteptare susținută a respondenților pentru o schimbare a modului în care UE își desfășoară activitatea: doar 27% susțin UE doar așa cum este aceasta până în prezent, în timp ce 44% „susțin mai degrabă UE”, dar vor să se realizeze o reformă a acesteia.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.