Aeroportul Arad oferă informațiile cerute de USR PLUS. Proiectul de 22 milioane € se află în stadiul premergător întocmirii studiului de fezabilitate

În urma unei cereri adresate în baza Legii 544/2001, USR PLUS a obținut informații referitoare la investițiile pe care dorește să le realizeze Aeroportul Internațional Arad. Într-un comunicat de presă, reprezentanții din Consiliul Local Municipal explică din nou votul de abținere din decembrie 2020 precum și aprecierea faptului că autoritățile județene își asumă acum proiectele al căror detalii nu au vrut să le ofere inițial.

Investigația USR PLUS a pornit de la acuzațiile aduse USR PLUS de primarul Călin Bibarț, potrivit căruia ar fi provocat pierderea unei finanțări de 27 de milioane de euro, destinată modernizării aeroportului. În fapt, consilierii USR PLUS au condiționat votul pentru transferul unui teren al municipiului către CJ Arad și Aeroport, de prezentarea proiectelor pentru care a fost solicitat acest transfer. Deoarece nu au fost oferite detalii, aceștia s-au abținut, însă fără ca acest aspect să împiedice adoptarea respectivei hotărâri, așa cum a fost relatat deja pe larg în presa locală.

Florin Stana (USR PLUS), consilier municipal

Din răspunsul primit acum de la conducerea aeroportului, rezultă că sunt două proiecte pentru care se intenționează obținerea unor finanțări. Primul se referă la dotarea cu echipamente pentru creșterea siguranței și securității aeroportuare, în valoare de 23,7 milioane de lei, proiect depus în vară, respins și pentru care se intenționează refacerea documentației”, declară Florin Stana (USR PLUS), consilier municipal.

Acesta precizează că al doilea proiect, pentru investiții la infrastructura aeroportuară (inclusiv extindere pistă), cu o valoare estimată de 22 de milioane de euro, se află în stadiul premergător întocmirii studiului de fezabilitate. Acesta este singurul proiect pentru care aeroportul are nevoie de terenul care aparținea municipiului Arad.

Cred că a fost rezonabilă cererea noastră de a cunoaște detalii despre proiect, iar în contextul celor de mai sus, este evident că nu a existat la niciun moment riscul de a pierde vreo finanțare.

Florin Stana (USR PLUS), consilier municipal

Reprezentantul USR PLUS apreciază faptul că atât Consiliul Județean Arad cât și Aeroportul Internațional Arad își asumă acum cele două proiecte, cu posibilul succes sau insucces izvorât din implementarea lor.

Interesul nostru este ca proiectele bune pentru municipiu și județ să devină realitate și pentru aceasta vom solicita oricare garanție pe care o considerăm necesară. În ce privește puterea locală, ar trebui să renunțe la propaganda mincinoasă și să se concentreze pe administrarea orașului”, a subliniat Stana.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.