Curtea Europeană de Justiție a decis că dispozitivele „Dieselgate” sunt ilegale

Curtea Europeană de Justiție a hotărît într-o decizie din 17 decembrie că este ilegal pentru companiile auto să instaleze dispozitive pentru a păcăli testele de emisii și a induce în eroare șoferii cu privire la nivelurile de poluare a automobilelor diesel. Chiar dacă dosarul nu specifică direct scandalul Dieselgate din 2015, care a implicat compania Volkswagen, decizia este legată de acțiunile și practica descoperită atunci.

Instanța a constatat că pentru a fi justificată prezența unui dispozitiv de acest gen trebuie să permită protejarea motorului împotriva daunelor bruște și excepționale. Însă un dispozitiv de înfrângere care „îmbunătățește în mod sistematic, în timpul procedurilor de omologare, performanța sistemului de control al emisiilor vehiculului … și astfel obține omologarea vehiculului nu poate intra în sfera excepției de la interdicția prevăzută de regulament pentru astfel de dispozitive.

Un număr de 11 milioane de vehicule diesel din întreaga lume au fost afectate de către „dispozitivele de înfrângere” instalate, care au făcut ca automobilele să pară mai puțin poluante în testele de laborator decât erau cu adevărat. Judecătorii au respins argumentul apărării conform căreia dispozitivele ar ajuta la protejarea motorului de uzură în timp. Asta pentru că scopul principal era în mod clar distorsionarea valorilor emisiilor.

Angajați Volkswagen au fost deja condamnați la închisoare în SUA, iar 4 foști directori și ingineri din grupul auto sunt judecați în prezent în Germania. În cel mai recent caz, procurorii francezi au efectuat o anchetă și au trimis concluziile lor la CEJ, solicitând clarificări ale legislației UE.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.