Noul Mers al Trenurilor 2020-2021 intră în vigoare în 13 decembrie

Mersul Trenurilor valabil în perioada 2020-2021 intră în vigoare în această duminică. Începând cu data de 13 decembrie 2020 noile modificări vor fi aplicate și orarele stabilte vor rămâne în general valabile până la 11 decembrie 2021, anunță CFR Călători. Compania națională subliniază că oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. Călătorii vor fi aceia care vor decide acest lucru.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2020-2021” este disponibilă persoanelor interesate, pentru care călătoria cu trenul este ceva esențial. Cartea poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători la un preţ de 18,50 lei.

Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 conține mai multe modificări ale orarului sau rutelor, dar și alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu relaxarea restricțiilor impuse de pandemia cu coronavirus, multe aspecte fiind legate și de celelalte administrații feroviare din Europa. Informații actualizate despre circulația trenurilor (din traficul intern) sunt disponibile și la numărul de telefon 021 9521, numerele de telefon al gărilor CFR, în aplicația TRENUL MEU, sau pe websiteul instituției.

Purtarea mășii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

Pe lângă orarul actualizat, CFR face modificări privind durata călătoriilor dar și calitatea trenurilor. Introduce noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit şi durată de parcurs redusă. Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară, consideră reprezentanții CFR Călători. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din același tip de vagoane clasă (de exemplu București Nord – Constanța, București Nord – Suceava, București Nord – Iași etc).

• Ruta BraşovConstanţa şi retur cu perechea de trenuri Tomis Expres

Plecarea din Braşov se va face la ora 07:05, iar din Constanţa la ora 17:00, trenurile urmând să aibă o viteză maximă de circulaţie de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore şi 30 minute.

• Ruta Bucureşti NordSuceava şi retur cu trenurile Ştefan cel Mare Expres

Se va face cu o durată de parcurs mai redusă, de 5 ore şi 35 de minute pentru Suceava şi aproximativ 6 ore pentru Iaşi, precizează CFR.

• Conexiune directă între BraşovIaşi

Pentru realizarea acestei conexiuni vor fi reintroduse în circulaţie trenurile IR 1540 şi IR 1541 pe ruta Braşov – Iaşi şi retur, via Siculeni – Adjud.

• Pe distanța București NordPloiești

O serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, ca urmare a îmbunătățirii materialului rulant și în corelație cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare. Astfel, viteza maximă va crește de la 120 la 140 km/h pentru următoarele trenuri: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577.

• Pe magistralele 500 (BuzăuSuceava) și 600 (TecuciIași)

Duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur.

• Pe ruta București NordTimișoaraBudapesta și retur

CFR anunță punerea în circulare a unei perechi noi de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte. Plecarea din București Nord se va face la ora 22:05 și sosire în Budapesta la ora 12:50. Pe când plecarea din Budapesta este programată la ora 15:10 și sosirea în București Nord la ora 08:30.

• Trenurile IR 1823 și IR 1824 care circulă pe ruta București NordSimeria își vor prelungi circulația până la/de la Deva;
• Trenurile IR 1655 și IR 1656 (1662) care circulă pe ruta București NordBacău și retur își vor prelungi mersul până la/de la Suceava.
• Pentru asigurarea unei capacități de transport optime între București NordPitești și retur, trenurile IR 1795 și IR 1782 vor circula în compunere de 4 vagoane clasă.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.