4 decembrie 1975: prima grevă din Spania după moartea generalului Franco; au participat sute de mii de muncitori

La data de 4 decembrie 1975, reprezentanții muncitorilor din principalele fabrici din orașul Getafe, Spania au organizat o adunare și au votat să înceapă o grevă generală pentru a protesta împotriva înghețului salariilor în mijlocul inflației ridicate al acelei perioade. La punctul maxim al grevelor ce au ținut aproape două luni se estimează că un număr de 350.000 de oameni au participat la proteste în stradă.

Urmând decesului generalului Franco la sfârșitul lunii noiembrie al acelui an și exact la începutul tranziției de la regimul dictatorial la cel democratic condus de Regele Juan Carlos, protestele aveau să se extindă în întreaga țară și în mai multe industrii. Ziarul New York Times scria la data de 4 decembrie că organizarea unei greve generale de 24 de ore ar fi o primă acțiune majoră a forțelor de stânga împotriva regelui Juan Carlos I.

Ceea ce începuse ca o mobilizare a muncitorilor din regiunea catalană la inițiativa așa-ziselor sindicate clandestine din Barcelona, s-a transformat în scurt timp la o mișcare de protest susținută și de sindicatele oficiale. Greva a fost convocată pentru a protesta împotriva înghețării salariilor decisă de guvern, pentru drepturile muncitorilor, precum și pentru a solicita o amnistie politică generală și pentru libertăți politice. Apelul pentru amnistie era o reacție directă la decretul emis cu o săptămână înainte de 4 decembrie, ce prevedea o iertare limitată, estimându-se că doar o treime dintre prizonierii regimului vor fi eliberați, iar în ce privește prizonierii politici doar 10-15% din totalul de peste 2.000 vor fi lăsați liberi de către Stat.

Au existat proteste și în toamna acelui an, ca urmare a execuției unor reprezentanți ai grupării ETA care omorâseră reprezentanți ai poliției regimului Franco. The Guardian menționa că oamenii au ieșit în stradă în Madrid și Bilbao, strigând „Libertate!”, poliția reacționând cu violență. În orașele din Țara Bascilor zeci de mii de oameni au protestat sau au întrerupt munca pentru a-și exprima dezaprobarea împotriva execuției. Au existat și reacții internaționale din partea Italiei, Franței, Regatului Unit, Belgiei, Țărilor de Jos, Germaniei de Vest, Germaniei de Est, Danemarcei, Norvegiei, care și-au chemat ambasadorii în țară pentru consultări.

Luna decembrie a fost diferită de protestele din toamna anului 1975. Era pentru prima dată când oamenii se revoltau nu doar împotriva regimului Franco ci politicilor statului spaniol. Comisiile muncitorilor ilegali care se formaseră și în care Partidul Comunist juca un rol important în zona Barcelonei, au primit sprijinul pentru grevă de la aproape toate forțele de opoziție grupate în așa-numita Adunare a Cataluniei (formată în 1971 pentru a unifica opoziția la regimul generalului) și-a reiterat cererile pentru un statut autonom pentru Catalonia și pentru ca un guvern provizoriu să îl îndeplinească, informa New York Times.

Moartea lui Franco nu a împiedicat muncitorii să iasă în stradă pentru că economia era deja afectată, inflația atingând 17% în anul 1975. Mai mult decât atât, regele Juan Carlos, care acționase deja ca șef de stat în în timp ce Franco se îmbolnăvise și intrase în comă, a prezidat ședința cabinetului guvernamental ce a decis creșterea prețurilor produselor petroliere și ale energiei electrice în timp ce creșterile salariale nu urmau să crească într-atât de mult ca să țină pasul. Cu alte cuvinte, munictorii urmau să plătească pentru criza economică, iar acest lucru era de neacceptat, chiar dacă dictatorul Spaniei decedase între timp.

În total grevele au scos în stradă sute de mii de muncitori din industrii atât de diverse precum construcțiile, serviciile bancare, industria prelucrătoare, asigurările, șoferii de taxi, comunicațiile și transporturile. Mișcarea a fost susținută și de comunități locale, gospodine și un număr mare de clerici, iar muncitorii se organizează prin organizarea de adunări în masă în fabrici, stadioane de fotbal, piețe publice și străzi.

La apogeul său, peste 350.000 de muncitori erau în grevă, mai ales în zonele industriale din jurul Madridului. Represiunea violentă și arestările poliției, militarizarea activității de transport, precum și zecile de mii de demisii sau suspendări fără plată abuzive, au forțat greviștii să renunțe până la sfârșitul lunii ianuarie. Cu toate acestea, în multe locuri muncitorii au negociat creșteri salariale și reintegrarea în câmpul muncii a militanților demiși abuziv.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.