„România are nevoie de artă”, concert regal caritabil în onoarea zilei Regelui Mihai

În fiecare an, pe 25 octombrie, Casa regală a României își unește forțele cu societatea civilă pentru a susține tinerii talentați din țara noastră. În 2020, Fundația Regală Margareta a României organizează concertul regal caritabil de ziua Regelui Mihai I, sub numele „România are nevoie de artă”. Emisiunea are ca scop strângerea de fonduri pentru tinerii artiști din România fără posibilități materiale, iar toți cei care doresc să ajute sunt invitați să trimită SMS cu textul ARTA la 8864 și astfel să doneze 4 Euro lunar pentru a oferi burse tinerilor.

Evenimentul este realizat la Ateneul Român, locul în care timp de 12 ani, pe scena de concert, muzicieni reputați din întreaga lume au cântat pentru copiii și tinerii talentați, bursieri ai programului Tinere Talente al Fundației. Acesta va fi transmis la postul național de televiziune începând cu ora 18:00 și va reedita cele mai emoționante momente din cadrul concertelor regale caritabile și va cuprinde interviuri cu invitați speciali. Gazdele emisiunii vor fi Valentina Băințan și dirijorul Tiberiu Soare.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.