Premierul Orban încurcat de logică când s-a referit la cine deține Puterea în România

Comentând despre posibilitatea amânării alegerilor locale, idee vehiculată dinspre PSD, premierul Ludovic Orban (PNL) a făcut o serie de declarații în cadrul vizitei sale în Arad. Acesta s-a văzut vizibil încurcat când a făcut referit la Putere ca fiind în controlul PSD, însă în același enunț s-a referit la Guvernul pe care îl conduce el ca fiind singura Putere care poate stabilit data alegerilor parlamentare.

Sigur că le e frică de alegeri şi îşi imaginează că pot să mai rămână la putere neţinând alegerile. De altfel, dacă aţi urmărit, majoritatea controlată de PSD în Parlament a mai făcut o boacănă. Au votat o lege prin care au hotărât ca parlamentarii să decidă data alegerilor parlamentare, adică parlamentarii, al căror singur interes este să îşi prelungească cât mai mult mandatul, să hotărască ei când vor fi alegerile. Dacă ar fi după PSD-iştii din Parlament, ei nu ar mai vota niciodată alegerile, ca să rămână în Parlament. Sigur că le-am atacat la Curtea Constituţională această inepţie şi sigur că, atunci când vor impune Constituţia şi legea, Guvernul va stabili şi data alegerilor parlamentare, aşa cum este normal”, a declarat Orban în cadrul unei conferințe de presă organizată la Arad, la care a ținut să fie prezent în prim-plan și euro-parlamentarul Gheorghe Falcă, președintele filialei județene a PNL.

Ceea ce președintele PNL uită este că Guvernul este emanația Parlamentului, adică acesta din urmă îi conferă legitimitate Executivului când îl votează în funcție și îi poate retrage această legitimitate prin moțiune de cenzură. Cu alte cuvinte, majoritatea formată în Parlament și Guvernul este considerată a fi Puterea în termeni politici și de stat. Descrierea făcută de Orban nu are logică decât dacă este privită ca declarație populistă care caută să obțină voturi și nu să aibă vreo legătură cu realitatea.

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.