„Rețeaua Solidarității” și PNL Arad – ar trebui investigate de către Autoritatea Electorală?

De la începutul lui aprilie până în 14 mai, 2.380 de arădeni din peste 1.000 de familii au primit ajutor din partea Reţelei Solidarităţii”, așa suna declarația unei persoane din conducerea filialei locale a PNL. Arădenii au fost însă surprinși să vadă sigla PNL în măștile primite drept ajutor pentru prevenția răspândirii noului coronavirus, când se presupunea că ar fi un efort administrativ, instituțional și civic.

Pe website-ul instituției Consiliului Județean Arad există chiar un comunicat de presă de la finele lunii mai prin care vicepreședintele CJ, Sergiu Bîlcea, face un scurt laudatio al activității Rețelei. Însă dacă multe persoane fizice și juridice au donat bani sau produse acestui organism numit „Rețea”, iar aceasta a distribuit materiale cu sigla PNL, se intră în zona cheltuielilor de partid.

Autoritatea Electorală Permanentă are de 5 ani deja atribuții sporite în ce privește abilitatea de a controla respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice. Fosta președintă a AEP între anii 2012 și 2016 a declarat la momentul promulgării legii de către președintele Iohannis că :

Pentru a verifica legalitatea veniturilor şi cheltuielilor partidelor politice, AEP poate solicita documente şi informaţii de la persoane fizice şi juridice care au prestat servicii, gratuit sau contra cost, partidelor politice, precum şi de la orice instituţie publică.

Ana Maria Pătru (AEP, 2012-2016)

După chiar spusele reprezentanților liberali, organismul creat de la vârful CJA a fost folosit pentru a distribui materiale care aveau sigla partidului: „împreună cu colegi din PNL, am cumpărat 30.000 de măşti de la producători locali pe care le-am distribuit prin Reţeaua Solidarităţii.” Intrările supermarket-urilor din Arad au fost împânzite de reprezentanții PNL care au distribuit măști cu semnul electoral al Partidului Național Liberal.

Potrivit legislaţiei, partidele politice au obligaţia de a permite accesul angajaților AEP sau organelor de control ale instituţiei în sediile lor. Autoritatea verifică pentru fiecare partid respectarea prevederilor legale referitoare la veniturile şi cheltuielile partidelor politice. Autoritatea Electorală Permanentă poate fi sesizată de către orice persoană care prezintă dovezi privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Dacă în cadrul controlului efectuat de AEP apar suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de natură penală, Autoritatea va fi nevoită să sesizeze organele de urmărire penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.