13 iunie 1990 – forțele de ordine trag în protestatarii din Piața Universității

După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989 populația din România simțea cu adevărat liberatea. Un lucru ce părea foarte greu de organizat în urmă cu un an, cum ar fi protestul îndelungat, începuse să fie manifestat liber. Piața Universității din București devenise un loc în care cei care doreau ruperea de trecut veniseră să se manifeste.

Odată cu alegerile din mai 1990 acel loc simbolic pentru libertatea nou redobândită își pierdea din forță. Victoria în alegeri a FSN, cu Ion Iliescu fiind ales Președinte al României din primul tur de scrutin cu 85% din voturile electoratului, iar Petre Roman drept prim-ministru al Guvernului, Petre Roman, i-a făcut pe mulți să părăsească zona începând cu 20 mai.

Demitologizarea Mineriadei

Textierul și autorul volumului „Bîlciul Universității”, apărut la Humanitas în anul 2013, Florin Dumitrescu, concluzionează după cercetările sale de memorie socială și antropologie urbană că există o întreagă mitologie construită pe polarizările mineri versus intelectuali, mineri versus studenți, clasa muncitoare versus intelectualitate, vechi versus nou, comunism versus democrație, din anii 90 până astăzi, evoluînd de la un an la altul.

În dimineața acelei zile de 13 iunie forțele de ordine au distrus corturile celor încă aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB (Întreprinderea de mașini grele București) au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Aceștia nu erau însă minerii, deoarece ei nu se aflau încă în Capitală și nici nu porniseră din Valea Jiului.

Am asistat și încă asistăm la un proces colectiv de mitologizare a fenomenului „Piața Universității” sau „Golaniada” cum i se mai spune. Evenimentele violente care acum sunt incluse în mod eronat în Mineriada din 1990 îndreptate asupra protestatorilor din Piața Universității au început în dimineața zilei de 13 iunie. Și au fost produse de către forțele de ordine care au tras în cetățeni, producând victime umane. Acele provocări de la Universitatea din București și Televiziunea Română s-au derulat pentru toți cetățenii din afara Capitalei la televizor. A existat chiar o celebră întrerupere în direct a meciului de fotbal Argentina-URSS de la Capionatul Mondial din Italia pentru a transmite ciocnirile (cu trupele USLA șarjând mulțimea, răsturnarea autoutilitarei marca TV de culoare albastră).

La fel ca la Revoluția din 1989, cei care au omorât atunci oameni nevinovați încă nu au fost trași la răspundere. Numărul victimelor este încă contestat însă în rapoartele oficiale, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de 6: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată.

Narațiunile eroico-martirice postcomuniste au, dincolo de regia lor diversionistă și de simbolistica lor caracteristică, un caracter livresc-citațional vădit. Postmodernitatea își spune cuvîntul. „Revoluția Română în direct”, cu sacrificarea „astrală”, de Crăciun, a cuplului Odios & Sinistră, avea, între altele, trimiteri la Mizerabilii lui Victor Hugo, cu un nou Gavroche ca alternativă la Pistruiatul franciscmuntean. Iar formula „mineriadelor” trimite la un caracter epopeic, ultima (cea din 1999) fiind în plus pigmentată cu sugestii de mitologie istorică națională: coborîrile din munte ale haiducilor & pandurilor, bătălia de la Stoenești, Pacea de la Cozia.

Paul Cernat
(intelectual)

Minerii au ajuns în București în 14 iunie

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București, mai menționează autorul. Minerii au ajuns în Gara de Nord la ora 4, în dimineața zilei de 14 iunie

Brigăzile minerești au fost primite de către forțele de ordine care i-au coordonat în a ataca anumite obiective, cum ar fi sedii de partid, de organizații, persoane importante, precum Marian Munteanu sau Ion Rațiu. De la o vreme, cercetătorii perioadei concordă asupra faptului că aceste comandouri nu erau alcătuite din „simpli mineri”, ci din „efective” special antrenate. Între timp, minerii i-au lovit pe trecătorii bucureșteni aleatoriu sau cel mult după criterii de înfățișare (bărboși, ochelariști, purtători de blugi, purtătoare de fustă scurtă, cei/cele cu înfățișare de romi etc.) ducând într-adevăr la foarte mulți răniți și victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.