Preemțiunea, capacitatea Statului de a proteja clădiri de patrimoniu sau monumente istorice

În ultima ședință a Consiliului Local Municipal nu s-a exercitat dreptul de preemțiune asupra a două apartamente. De multe ori în aceste cazuri este vorba de apartamente sau locuințe. De la începutul anului 2020, CLM și-a declinat acest drept în 14 rânduri.

Prevăzut și în Noul Cod Civil, dreptul de preempţiune reprezintă un mecanism juridic ce depăşeşte interesele părţilor contractante, dar care, în principiu, operează cu respectarea condiţiilor contractuale. Adică, prin instituirea unui drept de preempţiune ar putea fi considerat că este afectată libertatea contractuală a persoanei, însă preemțiunea nu presupune vânzarea forţată, ci doar se îngrădeşte libertatea proprietarului de a alege persoana căreia îi înstrăinează imobilul.

Chiar dacă se poate folosi oricând, dar din motive de retragere a segmentului locuirii de către Stat și abandonarea lui în brațele afacerilor imobiliare acest mecanism devine util atunci când vorbim de clădiri de patrimoniu sau monumente istorice.

Vila Florica

Cu prilejul aniversării a 145 de ani ai PNL, partidul de guvernământ a sărbătorit momentul și printr-un moment de reculegere la Vila Florica, din Ștefănești, județul Argeș. În această locație s-a inaugurat Muzeul Național „Brătianu” ce va funcționa în subordinea Ministerului Culturii în imobilul ce face parte din Ansamblul conacului Brătianu -Florica. Cei ale căror semnături se află pe actele prin care a fost inițiată preemțiunea statului, conform legii, și pe acelea prin care era finalizată achiziția sunt miniștrii PSD ai Culturii, din 2017.

Pe mine nu m-a împiedicat Constituția să prevăd în buget un fond special dedicat exercitării dreptului de preemțiune al statului român.

Ionuț Vulpescu (PSD)

În Vila Florica a funcționat un centrul cultural, consilierii județeni de Argeș menținând imobilul într-o stare foarte bună. Membri ai PSD, PNL sau alte partide au făcut parte din consiliul de administrație și s-au asigurat că acest loc este păstrat de către comunitate, chiar și când retrocedarea lui era o certitudine.

Cazinoul Vechi din Arad, abandonat de Primăria PNL

Același destin nu l-a avut Cazinoul din Arad. Clădirea construită în stil neobaroc în anul 1872, a funcționat drept sală de expoziții sau evenimente și cazinou, iar după 1990 a ajuns în proprietate privată. În septembrie 2016, clădirea emblematică din Arad a fost scoasă la vânzare, în urma unei executări silite. Prețul menționat de proprietar pentru teren în suprafață totală de 2.990 mp și construcție a fost stabilit la 740.000 euro + TVA.

Cazinoul Vechi din Arad
foto: Pro Urbe

După solicitări repetate, în special din partea consilierului municipal Ionel Ciupe (ALDE), în luna august 2017 consilierii locali municipali au votat pentru ca Primăria să-și exercite dreptul de preemțiune asupra imobilului. Deși avea o decizie a CLM de pus în practică, primăria condusă la acea vreme de Gheorghe Falcă (PNL) nu și-a anunțat ferm în termen de 15 zile hotărârea de achiziționare. Astfel, cazinoul s-a vândut unui alt cumpărător, privat!

În prezent, Cazinoul Vechi, construcție aflată în lista clădirilor monument istorice din Arad, este transformat în sală de nunți.

Ceea ce reușise Ministerul Culturii în 2017 cu Vila Florica, nu a putut fi dus la îndeplinire de către Primăria Arad. Cu toate că avea cadrul legal și fondurile disponibile, reprezentantul PNL a avut interesul să ignore hotărârea și să lase spațiul să fie transformat într-o sală de nunți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact

Adresa e-mail
posta@independentul.online

Date cu caracter personal

Independentul NU înregistrează sau procesează date cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie.